Concert caritabil în Biserica St. Ansgarii în Bremen

(Uta Fasold)

“În data de 21.04.2012 am dat curs invitației spontane la “Un alt fel de concert”, un concert de flaut și harfă care avea loc în Biserica St. Ansgarii. Sunt muzician și pedagog de formație, dar nu aveam nicio idee ce impact puternic va avea asupra mea participarea la acest eveniment muzical. Moderarea concertului a fost realizată de către 3 adolescenți cu deficiențe de auz din naștere, din cadrul Asociației ”Perspektive”: Mara, Vanessa și Simon. Prestația acestor tineri ca și moderatori m-a impresionat mult, începând de la apariția lor pregnată cu mult șarm și siguranță de sine, și continuând apoi cu limbajul elevat folosit pentru a ne prezenta într-o manieră dibace fiecare punct din programul variat. Introducerile muzicale ale celor 3 tineri au fost însoțite de scene de dans, iar pe ecran, în timpul pieselor muzicale, s-au proiectat mai multe portrete, reprezentări grafice și fotografii. La un moment dat a început să răsune Sontata lui Mozart în Do major, dar nu înainte de-a ne fi fost precizat faptul că piesa a fost compusă pe când Mozart avea doar 8 ani. Philippa, în vârstă de 8 ani, costumată asemeni unei prințese, a reușit prin intermediul dansului să dea viață “Pavanei pentru o prințesa moartă”,

Musik

iar muzica lui J.Ibert, “Histoires” a fost bine completată de reprezentările grafice ale Ritei Cordens, care și-a dat frâu liber propriei fantezii creative. A fost o plăcere să ascult acest concert și datorită armoniei și siguranței muzical-stilistice oferite prin performanța comună a artistelor Sigrun Busch (flaut) și Eva Pressl (harfă).

Un lucru este cert:
Mara, Simon și Vanessa n-ar fi reușit să obțină o asemenea calitate a vieții fără suportul și angajamentul părinților, profesorilor, terapeuților și a tehnologiei auditive moderne.

Ei pot experimenta muzica într-un mod profund și pot vorbi despre ea. Ca muziciană, sunt fascinată de aceste rezultate spectaculoase (cu efecte pe termen lung)!
Iar acum, cei 3 își doresc , ca și alți copii din lumea aceasta, pentru care susținerea nu este de la sine de-nțeles să beneficieze de o șansă similară. Asociația “Perspektive” luptă în vederea atingerii acestui deziderat.

Tot respectul meu pentru această implicare activă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *